PESTERI

Întreaga zonă a podișului Mehedinţi are un relief carstic predominant. La lumina zilei ne va fi foarte uşor să admirăm frumoasele lapiezuri de la Ponoarele, podul natural, depresiunile carstice din zona înaltă a munţilor şi cheile misterioase ale Topolniţei, Coşuştei sau Clişevăţului. Bijuterii de piatră sunt ascunse adânc sub pământ, în faimoasele peşteri de aici: Topolniţa, Epuran, Isverna, Ponoarele, adevarate repere pentru cei pasionaţi de speologie.

 La aproximativ 30 de kilometri de Drobeta-Turnu Severin se află Peștera Topolnița, o peșteră gigantică de peste 11 mii de metri lungime care reprezintă una dintre formele carstice cele mai importante din țara noastră. Se numără printre cele mai spectaculoase peșteri din țara noastră și are chiar formațiuni unice în lume, prin urmare a fost declarată monument al naturii. Se regăsește în partea centrală a Podișului Mehedinți, între localitățile Marga și Cireșu. Este un obiectiv științific rar și unic, deosebit de complex și valoros, cu un cavernament uriaș, ape subterane, speleoteme de mari dimeniuni, colonii de lilieci, faună bogată, resurse arheologice, mineralogice și paleontologice care încă nu au fost pe deplin studiate. Este a doua ca mărime din România și a 17-a din lume.

Apele Topolniței care s-au adunat în adâncuri au străpuns muntele și au creat galerii gigantice, de o frumusețe rară. Cea mai frumoasă galerie este Galeria Racovița unde se regăsesc cele mai impresionante formațiuni speologice din Carpați. `Marea lumânare`, `Pădurea cu lumânări`, `Marele dom stalagnitic` , `Lacul de Cleștar`, toate aceste denumiri au fost date din cauza formelor bizare de relief. Aici se află numeroase galerii de fosile, subfosile și active, cascade de apă și lacuri spectaculoase.

Explorarea sistematică a peșterii a început în 1962 și a fost făcută de către specialiștii Institutului de Speologie „Emil Racoviță” care aparține Academiei Române. Parte integrantă a complexului carstic Topolnița-Epuran, cele două peșteri cu aceste nume sunt legate între ele prin șase galerii prin care omul încă nu a trecut. În Topolnița s-au găsit urme ale omului din neolitic. 

În fiecare an, în prima duminică după 15 august, se organizează Sărbătoarea Peșterii Topolnița. Până în anul 2022, era singura zi din an în care una dintre galeriile peșterii putea fi vizitată. Începând cu 2022, această galerie este deschisă circuitului turistic în fiecare weekend, în lunile august și septembrie. În rest, în peșteră se poate intra doar cu acordul Academiei Române.

Cea mai mare si spectaculoasă peșteră din Clisura Dunării / Cazane este Peștera Ponicova. Cu o lungine de 1666 metri si o denivelare de 60 metri, pestera are 3 intrări, una dintre ele fiind situată la nivelul Dunării iar cea mai accesibilă fiind in apropierea DN 57. Pestera este compusa dintr-o serie de galerii care comunica intre ele, situate pe doua etaje. Etajul superior este fosil in intregime, iar etajul inferior este subfosil. Galeria Principala (Galeria Ponicovei) uneste intrarea de la nivelul inferior al paraului Ponicova cu intrarea de la nivelul Dunarii, si are o lungime de 400 m cu o denivelare de 36 m. Aceasta galerie atinge inaltimi de pana la 26 m. Aceasta galerie este puternic iluminata natural datorita celor doua deschideri de mari dimensiuni. Ogasul Ponicova parcurge temporar pestera avand un debit foarte variabil, in functie de nivelul viiturilor. Galeria Ponicovei comunica cu o mica sala laterala numita Sala Mica, in care sunt dezvoltate putine concretiuni. Din galeria Ponicovei dupa urcarea unei pante abrupte de 31 m se ajunge in Galeria Concretionata. Mai există Galeria Liliecilor, Sala Mare, Galeria Scării și Galeria cu argilă. In Galeria Liliecilor exista stalactite pendulante foarte alungite si subtiri. Vizitarea se poate face tot cursul anului, cu o perioada optima intre mai si octombrie. Este necesar echipament adecvat (cizme de cauciuc, salopeta, casca de protectie, lanterna), La etajul superior accesul este dificil.

In zona de nord a județului se mai află câteva peșteri mai puțin cunoscute dar ușor accesibile:

Comuna Balta din Mehedinți este punctul de pornire către cele trei peşteri care compun aşa numitul „triptic” de la Balta (C. Lascu, Peşteri din România, 1984). Accesul la Balta se poate face, teoretic cel puțin, din 4 direcţii: Bîlvăneşti, Sfodea, Ponoarele şi Podeni. Accesul cu mijloace auto este însă posibil doar dinspre Bîlvăneşti, Sfodea şi Ponoarele, pe drumuri nemodernizate. Drumul dinspre Malarişca şi Podeni este impracticabil.

Peştera Balta

Pornim din centrul comunei Balta, către Sfodea, pe lângă o troiţă. Trecem peste apa Topolniţei, pe un podeţ improvizat, şi începem să urcăm pe o vale destul de îngustă, cu versanţi împăduriţi. După aproape jumătate de kilometru şi câteva serpentine, ieşim pe un platou întins, pe care drumul merge drept spre Sfodea, în direcția sud. Suntem în Câmpul Peşterii, o suprafaţă destul de netedă, acoperită ici-colo de ferigi, ciuruită de doline şi împărţită în petice de culturi şi gardurile sălaşelor de vară. În stânga noastră, sus, se vede marginea înaltă a podişului Mehedinţi, iar în dreapta, cornetul Balta. De aici se pot admira Munţii Mehedinţi, între Domogled şi Varful lui Stan.
După aproximativ încă 300 metri, cotim stânga pe un drum de căruţă abia conturat de urmele de tractor, acoperit aproape integral de iarbă. El ocoleşte prin stânga o dolină foarte aplatizată şi ţinând oarecum culmea principală a unui plai uşor bombat, urcă puţin şi ne scoate la o casă abandonată. Aici e un pâlc de pruni. Drumul se termină. Trecem de casă şi începem să coborâm destul de brusc către fundul văii ce se vede în faţă, prin ferigi şi tufişuri. Este valea pârâului care iese din peşteră. În maxim 10 minute ajungem la baza pereţilor de piatră ce se vedeau de sus, adică chiar la gura peşterii. Este vorba de intrarea în aval a peşterii (resurgenţa). Ea este orientată spre sud-est. Accesul este facil în galeria principală. Ea se ramifică apoi în două galerii paralele, una închisă (Galeria cu Gururi) iar cealaltă (Galeria de Legătură) comunicând cu exteriorul prin insurgenţa pârâului. Cu excepția ultimului sector al Galeriei de Legătură, care prezintă două, trei îngustări mai serioase ce presupun o oarecare tehnică pentru a le depăşi, restul peşterii nu pune probleme de orientare sau alte dificultăţi. Insurgenţa este destul de greu de găsit iar dacă o folosim pentru a ieşi din peşteră, ne vom situa la o distanţă nu foarte mare (circa 250 metri) de prima intrare.

Peştera Sfodea

Există două căi de acces:
  1. Ne folosim de acelaşi drum ce pleacă din Balta spre satul Sfodea. Parcurgem cam 3 km până la Sfodea. La un moment dat, în sat, drumul coboară şi trece apa Topolniţei pe un pod. De aici, pornim pe malul stâng al apei, trecem de o fântână şi după 150 metri, urcăm în stânga, pe dealul abrupt şi pietros, căutând o fisură nu prea largă, în care se află intrarea, bine ascunsă, a peşterii.
  2. Venind dinspre Bîlvăneşti, în satul Şiroca se află un indicator spre Sfodea – 3 km. Drumul este destul de îngust şi foarte abrupt, coborând în câteva serpentine tăiate în loc, până în fundul văii Topolniţei, pe care o traversează şi urcă apoi, ceva mai blând până în Sfodea. Căutăm podeţul menţionat mai sus (drumul trece chiar peste el) şi apoi pornim în aval să găsim intrarea.
Peştera Sfodea apare ca un tunel, dezvoltat în cea mai mare parte pe diaclază. Galeria se strâmtează uneori până la 70-80 cm iar alteori se lărgeşte la 3-4 metri. Câteva coborâri ale tavanului ne silesc să mergem târâş, mai ales în partea terminală. Punctul terminus îl constituie un sifon nisipos acoperit de un mic lac. Înainte de final cu vreo 10 metri, în dreapta, se deschide o diaclază foarte îngustă şi greu accesibilă dar interesantă de explorat.
În rest, peştera are doar două puncte ceva mai dificile: la cca 20 metri de intrare este nevoie să urcăm un prag de 3 metri, în stânga, dincolo de care se continuă galeria. Acest loc ne poate înşela, ne poate lăsa impresia că galeria se sfârşeşte. Al doilea îl reprezintă bolovanii uriaşi din singura sală a cavităţii, care trebuie escaladaţi în căţarare liberă verticală, vreo 8 metri. Cu atenţie şi cu surse de lumină din partea colegilor se poate depăşi însă şi acest obstacol.
Spre deosebire de Peştera Balta, la Sfodea spaţiile sunt mult mai strâmte. Vom găsi însă concreţiuni foarte frumoase iar pragul din apropierea intrării a filtrat în mod drastic de-a lungul timpului vizitatorii. Ca urmare, vom găsi frumoase draperii (neciopărţite, ca la Balta) şi pereţi nemurdăriţi de graffiti.

Peştera Curecea

Peştera Curecea este săpată în Dealul Curecea, situat între Balta şi Malarişca. Pornim din Balta pe drumul către Podeni. Dupa circa 350 metri de la drumul principal, cotim la stânga, lăsând în dreapta drumul de căruţă ce merge la Costeşti. Urcăm domol prin sat, trecem de o mică înşeuare şi coborâm pe o văioagă, mărginită de fâneţe. După aproximativ un km ajungem în lunca largă a Ponorelului. Drumul coteşte la dreapta şi se înscrie într-un parcurs liniar, mărginit de plopi. La capătul acestui sector zărim podul de lemn de peste pârâul Ponorelul. Înainte cu 150 metri de pod, părăsim drumul şi pornim în stânga, peste luncă. Drumul este plăcut, lunca este acoperită cu iarbă grasă. Trecem vreo două pârâiaşe ascunse în iarbă şi ne apropiem de marginea împădurită a platoului Curecea, care se află în dreapta.
Când ne apropiem de capătul luncii, urcăm în dreapta pe platou, prin rarişte şi ajunşi sus, ne orientăm spre stânga. Cu puţină răbdare vom găsi avenul (crovul lui Răscrăcea) în care se află intrarea peşterii. Coborârea în aven se face fără dificultăţi majore dar cu multă atenţie, mai ales în zona inferioară unde grohotişul este alunecos şi instabil. Răcoarea ne-a pătruns. Coborâm până în fundul avenului şi vom ajunge direct în galerie, ramificată aici în două direcţii.
În dreapta, vom pătrunde în ramura mai scurtă, care după circa 250 metri devine greu accesibilă şi presupune o oarecare tehnică de căţărare, deoarece urcă spre un nivel superior. În această zonă sunt şi mulţi lilieci.
Ramura din stânga este mult mai largă şi în anumite zone, foarte uşor de parcurs. Tavanul este plat pe spații extinse iar apoi galeria coteşte de nenumărate ori, dându-ne iluzia că se înfundă. Doar în vreo două-trei locuri trebuie să ne strecurăm pe sub şi peste nişte bolovani uriaşi, foarte alunecoşi. Întreaga peşteră prezintă, de altfel, o umiditate ridicată.
Ieşirea (resurgenţa) peşterii este mai tot timpul anului inundată (în special în perioadele cu precipitaţii), pe o porţiune de circa 150 metri, care nu poate fi trecută decât înot.
ATENŢIE ! Apa din această peşteră este foarte rece (denumirea de CURECEA, venind de la «CU RECE» (peştera cu apă rece). Traversarea acestei zone inundate se va face numai cu echipament special (costume de protecţie termică – NEOPRENE), riscul pentru cei neechipaţi fiind de hipotermie.
Ieşim din grotă prin cealaltă intrare, mai mică şi situată în fundul unei văi înverzite. În prima fază este greu să ne orientăm în lipsa unui reper. Putem urca în susul văii, trecem pe lângă nişte ogaşe şi începem să urcăm accentuat în dreapta până ajungem la un drum. O luăm la dreapta pe drum şi vom ocoli astfel, pe la vest, Dealul Curecea. Suntem în apropierea satului Malarişca. Drumul este foarte plăcut, cu privelişti generoase spre Munţii Mehedinţi şi cornetele de la Cerna Vârf, dar este total impracticabil pentru autoturisme. La un moment dat coborâm şi ajungem în Lunca Ponorelului de unde revenim în Balta pe acelaşi drum.
Toate cele trei peşteri prezentate se pot parcurge fără dificultăţi majore şi necesită echipament minimal: haine groase, cizme sau bocanci, cască şi surse bune de lumină. Este clar că parcurgerea lor trebuie să se facă în perioade secetoase. La peştera Curecea există un marcaj turistic, triunghi roşu, din satul Balta (TROIŢĂ) până la Crovul lui Răscracea.
(Material realizat cu sprijinul Asociaţiei de Turism Montan şi Ecologie SPEO-ALPIN Mehedinţi)