MUZEE
Cele mai importante muzee din județul Mehedinți se află
în municipiul Drobeta-Turnu Severin
Muzeul Regiunii Porţilor de Fier reprezintă astăzi una dintre cele mai importante instituţii de profil din România, ţinând cont, în primul rând, de valoarea patrimoniului muzeal, precum şi de avantajele oferite de imensul potenţial istorico-turistic reprezentat de monumentele antice şi medievale ale căror ruine sunt vizibile şi astăzi la Drobeta.
Interesul faţă de cercetarea acestor ruine, cartarea şi chiar refacerea lor datează din secolul al XVII-lea când Luigi Ferdinando Marsigli a demarat primele acţiuni de „cercetare ştiinţifică” a ruinelor romane de la Drobeta şi a cetăţii medievale a Severinului, monument ce îl atribuia tot epocii romane.
Preocupări legate de protejarea monumentelor de la Drobeta sunt consemnate şi la 1835 când, Grigore Pleşoianu, profesor la Cerneţi, întreprinde lucrări de restaurare la cetatea Severinului şi câteva săpături în zona ruinelor. Din nefericire, astăzi, s-au păstrat foarte puţine informaţii referitoare la aceste acivităţi de conservare şi restaurare, întreprinse de profesorul Pleşoianu.
La scurt timp, banul Mihalache Ghica îşi manifesta intenţia de a strânge într-un singur loc o serie de obiecte arheologice solicitând, încă din 1836, „să se respecteze şi să se păstreze” aceste monumente.
Adevărate măsuri cu caracter muzeografic vor fi luate însă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1852) când, la iniţiativa prefectului de atunci al judeţului Mehedinţi, N. A. Nicolescu, sunt adunate şi expuse în grădina publică a Severinului o serie de vestigii antice.
Ulterior, August Treboniu Laurian, va fi însărcinat cu executarea unor săpături arheologice la Drobeta, iar în raportul de cercetare înaintat Ministrului erau cuprinse şi indicaţii cu privire la conservare ruinelor, precum şi recomandarea de a se amenaja, în grădina publică a oraşului, un muzeu.
Cesar Bolliac, preşedintele Comitetului Arheologic Român, efectua şi el, în 1869,
câteva prospecţiuni arheologice, în zona cetăţii medievale a Severinului şi a castrului roman.
În 1883 ajunge la Drobeta D. C. Butculescu, membru pe atunci al Comitetului Arheologic Român, trimis pentru a supraveghea lucrările de nivelare demarate în zona portului din Drobeta, prilej cu care sunt descoperite 38 de morminte romane, datate în secolul al III-lea p. Chr., în ciste din piatră, cărămidă sau sarcofage din plumb.
Între 1886-1889 Gr. Tocilescu, ajutat de P. Polonic, O. Richter și J. Fakler, deschide şi el săpături în castrul roman, dar şi la Cetatea Severinului, rezultatele constând în descoperirea a numeroase materiale arheologice, atât preistorice, cât şi din perioada dacică, epoca romană, evul mediu.
O iniţiativă importantă este cea de infiinţare a unei Societăţi Istorice şi Arheologice şi a unui muzeu la Severin, în anul 1881, fondat de institutorul V. Dimitrescu şi prefectul de atunci P. Quintescu, acesta constituind prima instituţie muzeală severineană. Tot V. Dimitrescu, un împătimit al istoriei acestor meleaguri, publica în acelaşi an o broşură intitiulată Muzeul Severinului unde erau prezentate o serie de antichităţi şi monumente din judeţul Mehedinţi, considerând că, vânzarea acestei publicaţii va asigura o parte a fondurilor necesare pentru constituirea unei biblioteci a muzeului.
Acest muzeu, se pare că a funcţionat în Grădina publică a oraşului, unde au fost expuse monumente funerare, inscripţii etc. şi în două încăperi din clădirea Prefecturii destinate expunerii unor piese de dimensiuni mai mici. Din nefericire, patrimoniul său s-a dezintegrat foarte repede, ca urmare a nepăsării manifestate de autorităţile locale. Astfel, în 1882, încăperile din localul Prefecturii vor fi dezafectate, iar în anul următor, foarte multe piese din patrimoniul acestui muzeu vor fi transferate la Muzeul Naţional din Bucureşti.
După trei decenii de întrerupere a activităţii muzeografice, la 3 mai 1912, este înfiinţată în Drobeta Turnu Severin o altă instituţie muzeală, respectiv „Muzeul Istoric al Liceului Traian”, din iniţiativa lui Alexandru Bărcăcilă, iniţial profesor de limbi clasice, apoi director al liceului. Pasionat de arheologie, Al. Bărcăcilă a reuşit, într-un timp relativ scurt, să pună bazele unui mic muzeu în ale cărui colecţii se găseau obiecte recuperate în urma cercetărilor de suprafaţă organizate în special în regiunea Porţilor de Fier, dar şi numeroase monede, vase, statuete, arme antice, icoane, tipărituri, manuscrise vechi, ţesături, în mare parte donate de cetăţeni ai oraşului Drobeta Turnu Severin sau locuitori din judeţul Mehedinţi. În 1926, acest muzeu îşi va schimba sediul, în clădirea construită lângă ruinele podului şi castrului roman de la Drobeta, clădire destinată iniţial funcţionării internatului Liceului Traian, din care, câteva corpuri, erau rezervate pentru a adăposti colecţiile muzeului. O dată cu schimbarea sediului, muzeul îşi va schimba şi denumirea în Muzeul Regional de Istorie şi Etnografie din Turnu Severin, iar mai târziu în Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.
Colecţiile Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, s-au îmbogăţit cu noi piese, rezultate în urma unor donaţii sau achiziţii, dar şi ca urmare a intenselor cercetări arheologice efectuate începând din al doilea deceniu al secolului XX de către Al. Bărcăcilă, cel care, din 1922, devine director al acestei instituției.
Primele preocupări în domeniul arheologiei ale lui Al. Bărcăcilă sunt legate de efectuarea unor sondaje arheologice la ruinele cetăţii Severinului, încă din 1915.
În paralel Al. Bărcăcilă efectua importante cercetări arheologice și în cadrul altor monumente de epocă romană din perimetrul orașului roman Drobeta, cum ar fi castrul și termele.
Cercetările din castru, întreprinse între 1928-1929, s-au desfășurat pe suprafețe destul de mari rezultatele fiind consemnate sumar în câteva studii și fără o prezentare concretă a stratigrafiei în raport cu materialele și complexele arheologice identificate. Acesta este, probabil, motivul pentru care, începând din 1930, la Drobeta ajunge Grigore Florescu, inițiind săpături în castru până în vara anului 1932. Aceste săpături vor fi reluate între 1958-1960, însă în timpul ultimei campanii de cercetări Grigore Florescu înceta din viață.
Din 1961 săpăturile vor fi continuate de o echipă formată din: Radu Florescu, Mișu Davidescu și Mihail Gușiță.
Vor urma ample săpături întreprinse în mai multe puncte de pe suprafața castrului, iar rezultatele aveau să consemneze descoperirea completă a pretentura dextra, parte din pretentura sinistra și a laturii nordice a castrului.
În exterior a fost identificată structura aggerului, a bermei și adâncimea șanțului de apărare.
La termele romane de la Drobeta, identificate de Al. Bărcăcilă în 1935, vor fi întreprinse câteva campanii succesive, o parte a rezultatelor fiind publicate în 1938, ulterior fiind prezentate și descoperirile din necropola medievală, care a funcționat în perioada sec. XIII-XVI, complexele funerare suprapunând o parte a ruinelor termelor romane.
În ultimii ani, arheologi din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier au fost implicați în câteva campanii de cercetare deosebit de importante, efectuate în perimetrul câtorva monumente din Drobeta Turnu Severin.
Este vorba, în primul rând, de amfiteatrul roman descoperit în toamna anului 2010, la circa 100m vest de ruinele castrului și la 50m est de cele ale termelor romane, ca urmare a realizării unor săpături mecanizate.
Rezultatele cercetărilor de la amfiteatrul roman Drobeta, din anii 2012 și 2017 sunt încă în proces de prelucrare, deși, unele informații, au fost prezentate în rapoarte de cercetare sau într-un articol publicat recent.
Activitatea de cercetare arheologică desfășurată de-a lungul timpului a contribuit, în mod evident, la o mai bună cunoaştere a civilizaţiilor preistorice şi istorice din zona de sud-vest a României de astăzi iar, pe de altă parte, materialele arheologice recuperate au dus la îmbogăţirea patrimoniului cultural mobil al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier.
Clădirea care adăposteşte sediul Muzeului de Artă este un veritabil monument de arhitectură (decoruri în stucaturi baroce şi Artă 1900, picturi murale, mozaicuri de oglinzi şi vitralii). Simezele muzeului etalează numeroase lucrări, unele chiar capodopere, semnate de mari nume precum: Luchian, Petraşcu, Pallady, Tonitza, Dimitrescu, Şirato, Stoenescu, Iser, Ressu. Aproape o sută de lucrări semnate de pictorul mehedinţean Ghiaţă sporesc valenţele patrimoniului artistic al muzeului. Se poate adăuga segmentul feminin al artei prin Rodica Maniu, Micaela Eleutheriade, Lucia Dem. Bălăcescu, Magdalena Rădulescu, Margareta Sterian. Prin prezenţa volumetrică a sculpturilor în marmoră, piatră, lemn, bronz, semnate Medrea, Baraschi, Irimescu, Jalea, Borgo Prund, Dorio Lazăr, Lucaci, se completează colecţiile muzeului severinean. Muzeul mai deţine colecţii de icoane şi artă decorativă religioasă, artă brâncovenească, tapiserii şi artă decorativă modernă şi contemporană.
MUZEUL HIDROCENTRALEI PORȚILE DE FIER I a fost deschis în anul 1976, la patru ani de la inaugurarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I – 16 mai 1972.
În sud-vestul României omul a locuit încă de acum 35.000 de ani. Pe ambele maluri ale Dunării s-a dezvoltat cultura Schela Cladovei – Lepenski Vir. Aici s-au descoperit cele mai vechi aşezări umane stabile din Europa, de acum circa 9.000 de ani a.Chr.
În această zonă din Regiunea Porţilor de Fier s-au descoperit şi artefacte mai vechi dintr-o perioadă anterioară neolticului a căror vechime se ridică undeva la 10.000-11.000 de ani.
Pe lângă exponatele de istorie-arheologie, Muzeul Hidrocentralei Porților de Fier I găzduiește expoziții de:
Etnografie și artă populară – Costume populare, interior turcesc cu obiecte provenite de pe insula Ada Kaleh. Un adevărat ostrov mitologic, insula a fost înghiţită de apele Dunării în anul 1968, odată cu formarea lacului de acumulare de la Hidrocentrala Porţile de Fier I. Se afla între barajul de la Porţile de Fier şi Orşova, avea 1750 m lungime, o lăţime de 400-500 m.
Științele Naturii – Defileul Portile de Fier este considerat un muzeu geologic in aer liber. Remarcabile sunt rocile tipice zonei Portile de Fier. Datorita bogatiei avifaunistice, cursul Dunarii din zona Portile de Fier este declarat sit Natura 2000.
Grandiosul obiectiv de la Porţile de Fier I constituie realizarea cea mai de seamă a hidroenergeticii româneşti, contribuind nu numai la obţinerea unei producţii de peste 6 miliarde Kwh/an (partea românească), ci şi la rezolvarea problemei navigaţiei fluviale prin Defileul Dunării. Inaugurarea şantierului la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier a avut loc la 7 septembrie 1964 şi s-a dat în funcţiune la 16 mai 1972.
Pentru informatii complete vizitati website-ul Muzeului Regiunii PORTILE DE FIER
